De martisor

Desi e martie, vremea nu e prea grozava, asa ca mai amanam parte cu plimbarile prin parc. Mama imi spune ca Teo s-a nazdravanit in ultimul timp si se cocoata peste tot, e tot mai vorbareata (un fel de eufemism, pt ca in continuare bombane si lalaie fara sa spuna un cuvant care sa insemne ceva si pt noi, maturii). Doarme in doua randuri in timpul zilei, cam cate doua ore, o data de dimineata si apoi dupa amiaza. Mananca sandvisuri cu noi la masa de dimineata, in week end, supa (care a devenit, intre timp, cu galusti, fidea etc). Ii plac spanacul, oul fiert (cu sare), rosia si mancarurile mai acre. In parc, alearga dupa toate minunile, se urca pe tobogan deandaratelea, ignora copiii de varsta ei si cauta compania celor mai maricei.
Din pacate, si eu si Geo ne petrecem tot mai putin timp cu ea, prinsi in nebunia asta cu criza. Teo nu simte deloc criza si ma bucur pentru ea. Nu pierde mare branza. Oricum, jucarii primeste in continuare cu duiumul, are o gramada de lucrusoare pe care nu stiu daca voi apuca sa i le dau macar o data sa le poarte, in ciuda faptului ca nu mai creste in acelasi ritm alert ca cel de pana la 1 an.
Mama duce o campanie intensa de invatat copilul sa faca la olita. Uneori mai face pipi, doar daca e prinsa imediat dupa somn. Dar are o placere teribila sa alerge in fundul gol prin casa si din cand in cand sa mai dea drumul si pe covor sau parchet. Probabil ca m-as declara o mama multumita in privinta copilului daca nu si-ar suge atat de des degetul. Este un obicei de care, dupa cum se vede, nu vom scapa prea curand. Si cu cat ii atrag mai des atentia, cu atat il suge mai abitir! Spre ilustrare, atasez cateva poze recente.