Postări

Se afișează postări din 2013

drumurile noastre, poate

Imagine
Azi am mers in Gara de Nord pentru prima data in ultimii ... 8 ani. M-am simtit ciudat pentru ca nu mergeam in calitate de calator, nici de gazda asteptandu-si oaspetii, nici de jurnalist in cautarea unui subiect. Am mers ca sa ii arat lui Teo trenurile. George a urcat-o intr-un rapid de Galati si eu i-am explicat cum devine treaba cu clasele, cum e cu destinatia, cu personalul-rapidul-intercity-ul. Apoi, am povestit despre transporturi in general. Asa am ajuns sa cumparam o revista despre cel mai vechi mijloc de transport - cel cu tractiune animala. Doua sentimente stranii m-au incercat azi. Unul a fost acela ca pentru mine si pentru familia mea trenul a devenit un obiect de muzeu si gara o experienta de descoperire, nu neaparat un loc de unde pleci sau unde vrei sa ajungi. Al doilea sentiment a fost acela al nostalgiei. Nu am regasit in Gara de Nord acel freamat angoasant al calatoriei spre ceva ce trebuia atins. Nici emotia plecarii in tabara, nici pe cea a revenirii acasa, nici fr

We love boobs! Take care of yours!

Imagine
M-am nascut in zodia cancerului. Adica rac. In afara acestei intamplari, viata sau soarta m-au ferit m-au ferit de vreo intalnire cu boala omonima. Nimeni in familia mea sau printre prietenii mei nu a suferit de vreun cancer. In general, nu am fost bolnavicioasa si nici nu am avut suferinzi in familie. Am chiar o oarecare reactie de respingere maladiva a ideii de neputinta, angoasa pe care boala le aduce in vietile noastre. Nu m-am gandit serios la aceste lucruri niciodata si mereu mi-am spus ca orice afectiune mai grava decat o gastrita nu se poate strecura in viata mea. Pana cand am intalnit voluntarele din Casiopeea si am participat la a doua editie a crosului roz. Ele m-au facut sa inteleg ca, daca tu nu esti bolnav sau nu ai avut pe cineva drag suferind, asta nu inseamna ca boala nu exista sau ca trebuie ignorata. De la ele am aflat ca cea mai buna cale de a lupta cu boala, cu cancerul de san, este sa alergi. Nu de cancer, nu de moarte, ci din solidaritate si compasiune fata de

Baba imbrobodita si cocota de Valea Oltului

pe cele doua drumuri esentiale in existenta mea recenta, autostrada bucuresti - pitesti, care leaga biroul de uzina, si valea oltului (strada), care leaga casa de birou, intalnesc gropi si femei. cu gropile m-am obisnuit. dar cu femeile nu reusesc sa ma impac. a1 este frecventata sezonier si secvential de babe imbrobodite, niste mamaite de o varsta nesigura, care vand primavara ghiocei si urzici la punga, toamna nuci, crengi cu catina, bureti de padure. in spatele babelor imbrobodite se afla cate o juna cu multi copii, din care unul, obligatoriu, de tzatza. in unele cazuri, secundul de veghe in balarii e un holtei preocupat de aprovizionare. baba are un fel de resemnare retinuta pe care doar scrasnetul rotilor in franare o mai inmoaie. toiagul improvizat dintr-un ciomag devine inutil, broboada se doveste a fi doar valul dupa care sta ascunsa toata priceperea de negustor a unor greu incercate siruri de tarani. targul se face, soferul pleaca multumit ca la drum i-a cazut o dama de cupa

jurnal de zana

Imagine
Jurnalul zanelor Zanele plantelor Zana instrumentelor  Zanele familiei Zana stelelor Zana apelor  Zana fluturilor Zanele iubirii Zanele animalelor cele patru maini s-au cam racit de cateva zile. doua se ocupa cu sarguinta de intretinerea unui jurnal. celelalte doua sunt in repaus. azi am vazut la ce au muncit manutele. as zice ca au fost chiar harnicute.

paduri cutreieram

Imagine
am fost cu dusteristii pe valea sadului, la a patra reuniune a proprietarilor de duster. nu voi vorbi despre masini. voi scrie despre padurile noastre. inainte de a ajunge la destinatie, asociam, inca, sadul cu o imagine din abecedar (litera d - un baiat care ducea un ied in brate si trecea podul peste raul sadu). plimbarea din w-e asta mi-a revelat inca o data ce nechibzuiti suntem. sute de copaci taiati si lasati la marginea drumului, in timp ce pamantul o ia la vale de pe versantii unde, in loc de copaci, acum rasar doar cioturi. pe malul apei, in zonele unde se afla cabane, deseuri domestice, resturi de materiale de constructie, pet-uri se itesc de prin noroaie sau decoreaza petice de zapada aproape topita. intr-un astfel de tablou, singurul element care e 100% nealterat de interventia umana este susurul apei. nu suntem saraci, clar. nu putem fi saraci cu atatea resurse pentru care nu am facut nimic altceva decat sa ne tinem locului. suntem doar prost educati. altfel nu ne-am perm

ca mimoza in 0.1

cam asa cu mimoza : matusa mea, ana, este, intr-un fel, "numitoarea" mea. ea mi-a ales prenumele compus ana-luiza. tot ea a venit cu supra-numele sau porecla - mimoza aka mimozel. cadoul de azi i-l dedic ei. am fost si am avut mimoza. am fost mimoza in copilarie. zic ai mei. cred ca povesteau frumos cum ma strambam cand eram atinsa.  in adolescenta, in amintirea mimozei care fusesem, am carat o mimosa pudica de la gradina botanica din cluj, la huedin, in tabara de la belis si apoi acasa, la ploiesti. mama a ingrijit-o cu temei, pana cand, intr-o zi, a inflorit, si-a trait momentul de plenitudine si s-a scuturat. imi amintesc florile ei de un mov degradat in alb si zburlite de parca erau niste ciulini fragili. am regretat ca efortul de a o cara peste 400 km nu s-a finalizat cu o frumoasa si nesfarsita prietenie pana la adanci batraneti. prietenia, in termenii mei, insemna sa o inspectez circumspect de la distanta, in diminetile de vara, pe balcon. uneori o udam, alteori o irit

povestea cu invatatura

Imagine
Tiparnita diaconului Coresi,  Brasov, Prima  Scoala Romaneasca in mod normal, daca as fi mers dupa vointa alor mei si stradaniile lor, acum, as fi fost instrumentist (violonista) intr-o filarmonica din ro sau, cel mult, profesoara de vioara. acest "mod normal" nu a existat decat ca potentialitate si a fost curmat de profesoara mea de romana din gimnaziu. ea a fost cea care m-a incurajat, dupa lectia cu poezia "dascalita" de o goga, sa ma duc la pedagogic si sa ajung "dascalita". de ce mi-am adus aminte de acest moment? pentru ca zilele acestea s-au reactivat tot felul de marturisiri analitico-instrospective pe niste site-uri in care parinti, la randul lor cadre didactice, dar in mediul universitar, se plang de calitatea absolventilor carora ajung ei sa le predea, din simplul motiv ca pre-universitarul nu e capabil sa le livreze "produse" mai destepte... in 1996, cand am intrat la facultate, am crezut ca legatura mea cu invatamantul a deveni

hatikazuki

Imagine
este un personaj interpretat de ilinca tomoroveanu, pe un vinil din copilaria mea, care se numea "basme japoneze", iar unul din ele era "fata cu potirul pe cap". am crescut intr-o lume in care am auzit de prea multe ori ca frumusetea adevarata e cea interioara si ca felul in care arati te poate impiedica sa fii omul care esti cu adevarat. acest basm sublinia pana la caricatura, aproape, ideea. nu era o poveste rea, dimpotriva. dar anumite principii de viata fac mai mult rau decat bine atunci cand se transforma in dogma. este ceea ce se intampla in comunism cand venea vorba de femeie, feminitate, sexualitate, iubire. crescand astfel, nici nu e de mirare ca multa vreme nu am pus mare pret pe felul in care arat, ma imbrac, imi tratez propriul corp. totul era sa fiu frumoasa pe dinauntru, desteapta, cunoscatoare. sport am facut doar pentru ca figura in orar. la facultate, a disparut complet ca preocupare, iar dupa, as fi zis ca nu am atarnat de un spalier in viata mea.

sah-mat?

la o formare, trainer-ul ne-a spus ca ceea ce vom afla/invata ne poate folosi si in viata de familie. la o prima auzire, mi-am spus ca asta mai lipsea... job dupa job combinat cu job. dar asta seara m-am prins ca sfatul era just si potrivit. nu credeam sa ajung a avea nevoie de interventii in stilul simularilor de comunicare in situatii de criza, chiar in propria sufragerie. nici ca acestea vor putea fi facute in mijlocul unei lectii de ... sah. dar daca nu as fi intervenit, eforturile lui george de a face din teo un mic kasparov ar fi fost zadarnice! o frumusete de lectie de sah (tata-fiica) era cat pe ce sa se curme brutal, pentru ca mandra nu primeste criticile cu una-cu doua, iar tatal vrea ca fata sa invete toate tacticile si strategiile jocului cu ture, pioni, nebuni intr-o singura ora. uite asa m-am trezit eu invatacel intr-ale sahului, cu doi profesori, doar ca sa salvez bunatate de initiativa a barbatului. nu stiu daca le-o iesi celor doi miscarea asta cu invatatul de sah, dar

cifrele de care ne e frica

Imagine
mi-e frica de cifra 10. lesne de inteles. cand eram copil, ora 10 (PM) era hotarul pana la care ma puteam juca. apoi, ma culcam. carnetul de note trebuia sa fie plin de ... 10, toate cele 10 degete de la maini erau strans tinute de cele 10 ale mainilor tatei cand incercam sa calculez cat fac nu stiu cat plus nu stiu cat. 10 x 3 = 30, varsta dupa care nimic nu mai e cum a fost inainte de acesti ani. iar la ora 10 (AM), de obicei, primesc telefoanele cele mai alarmante, emailurile cele mai incurcate sau pur si simplu imi dau seama ca, desi e w-e, tb sa muncesc, in casa. totul, in viata, se calculeaza in perioade de cate 10 (luni sau ani), pe principiul ca cifrele rotunde iti aduc speranta reusitei sau ca, intr-un an, doua luni sunt oricum de prisos - ianuarie si luna in care iti iei concediu. nu stiu cand s-a instalat frica asta de 10. cu siguranta nu cand aveam 5 ani. ma uit la teo si imi dau seama ca si ea are numerofobia ei. ii e frica de cifra 5. sau, ma rog, e un fel de a spune.

In lipsa zapezii

azi, mama si fata au o recomandare din capitolul "poezii de gradi":  Omul de zapada Sprijinit intr-un toiag Sta-n ograda un mosneag. Poarta-n cap o oala veche Rasturnata pe-o ureche. Ochii negri si luciosi Sunt carbuni din vatra scosi Nu-i lipseste nici lulea. Parca pufaie din ea. Iar pe piept, perechi, perechi, Are mosul nasturi vechi Si mai are un nas ros, Ca o creasta de cocos. recomandari: aratati copilului imagini cu un toiag si cu un butoi, sa nu va treziti ca le confunda (? imaginatia infantila este infinita).  insistati ca un carbune se poate scoate din mina sau din vatra, in niciun caz din vata! nasturii plantati in perechi de fapt sunt mai degraba desperecheati, dar se mai potrivesc din cand in cand unul cu altul (buhuuhuu)! nasul ros si creasta de cocos... complicat, dar nu imposibil. sa nu isi imagineze ca e un nas cu ramificatii. e vorba doar de culoare, nu si de forma. desi, am senzatia ca e strict o chestiune de rima facila. 

Trecut-au anii

Imagine
au trecut aproape cinci ani de cand am deschis acest blog si cred ca m-am remarcat ca unul dintre cei mai indiferenti proprietari de blog, cu cele mai haotice posturi si cu cele mai lungi pauze intre postari. de ce nu l-am inchis, n-as sti sa spun. oricum, si azi mi-am reprimat pornirea, gandindu-ma ca nu se stie niciodata cum o sa ma apuce din nou dorul de scris. teo e acum suficient de mare cat sa ma ajute chiar ea cu subiecte. asta o sa si fac. o pun pe ea sa imi dicteze ce sa scriu: Trifoi - desen dupa model Expozitie colaje Artista si opera sa "ca cele doua prietene, eu cu mama, am hotarat sa invatam despre plante. noi, de fapt, invatam si noi cate ceva... stim ca suntem niste oameni ca ceilalti, suntem destepti ca ceilalti, iar mama ma invata bine cum sa fac lucrurile posibile. asa... plantele ca sa le plantam punem seminte, in pamant, le punem intr-un loc sorit (sic!), le udam cu apa si apoi le asteptam. venim doar dimineata sa vedem ce a crescut. asa facem