cifrele de care ne e frica

mi-e frica de cifra 10. lesne de inteles. cand eram copil, ora 10 (PM) era hotarul pana la care ma puteam juca. apoi, ma culcam. carnetul de note trebuia sa fie plin de ... 10, toate cele 10 degete de la maini erau strans tinute de cele 10 ale mainilor tatei cand incercam sa calculez cat fac nu stiu cat plus nu stiu cat. 10 x 3 = 30, varsta dupa care nimic nu mai e cum a fost inainte de acesti ani. iar la ora 10 (AM), de obicei, primesc telefoanele cele mai alarmante, emailurile cele mai incurcate sau pur si simplu imi dau seama ca, desi e w-e, tb sa muncesc, in casa. totul, in viata, se calculeaza in perioade de cate 10 (luni sau ani), pe principiul ca cifrele rotunde iti aduc speranta reusitei sau ca, intr-un an, doua luni sunt oricum de prisos - ianuarie si luna in care iti iei concediu.
nu stiu cand s-a instalat frica asta de 10. cu siguranta nu cand aveam 5 ani. ma uit la teo si imi dau seama ca si ea are numerofobia ei. ii e frica de cifra 5. sau, ma rog, e un fel de a spune. de fapt, cred ca 5 o face sa fie mai eficienta. dimineata, daca numar pana la 5, e in picioare numaidecat. cat numar pana la 5 termina laptele si sandvisul sau se spala pe dinti si pe fata. numaratul pana la 5 da rezultate inclusiv la imbracat, incaltat, urcat in masina, chemat liftul. doar ca trebuie pur si simplu sa numar si sa anunt ca fac asta si ca exista si o consecinta (dar niciodata nu stiu care e aceea si, prin urmare, nici ea). un lucru cert -  sunt cifre care ne provoaca, uneori, si frica. pe masura ce crestem sau imbatranim, cifrele astea sunt tot mai mari. asa ca astept frica de 40. apoi de 50, pe teo care sa imi spuna de ce ii e frica de 10.