hatikazuki

este un personaj interpretat de ilinca tomoroveanu, pe un vinil din copilaria mea, care se numea "basme japoneze", iar unul din ele era "fata cu potirul pe cap". am crescut intr-o lume in care am auzit de prea multe ori ca frumusetea adevarata e cea interioara si ca felul in care arati te poate impiedica sa fii omul care esti cu adevarat. acest basm sublinia pana la caricatura, aproape, ideea. nu era o poveste rea, dimpotriva. dar anumite principii de viata fac mai mult rau decat bine atunci cand se transforma in dogma. este ceea ce se intampla in comunism cand venea vorba de femeie, feminitate, sexualitate, iubire. crescand astfel, nici nu e de mirare ca multa vreme nu am pus mare pret pe felul in care arat, ma imbrac, imi tratez propriul corp. totul era sa fiu frumoasa pe dinauntru, desteapta, cunoscatoare. sport am facut doar pentru ca figura in orar. la facultate, a disparut complet ca preocupare, iar dupa, as fi zis ca nu am atarnat de un spalier in viata mea. acesta a fost drumul pe care am mers pana in 2010. in 2007, am trecut printr-o sarcina care mi-a revelat femeia ascunsa sub potir prea mult timp. doar ca potirul meu era inauntrul capului, nu peste el. cand m-am dus la doctor sa ii spun ca am confirmarea sarcinii, m-a pus sa ma cantaresc si sa ii zic cate kg aveam in plus. habar n-aveam. niciodata nu a contat ce greutate am, ce numar port la bluze sau la lenjeria intima. alegeam ce imi pica in mana, daca nu cumva, purtam tot felul de ciudatenii primite cadou sau ramase de pe la mama, sora. nu ma gandisem, pana la acea consultatie, ca ar trebui sa stiu cate kg am.
dupa ce am nascut, am dat jos vreo 5 kg, dar le-am recuperat cu tot cu dublul lor dupa un an. mama venise la noi sa stea cu teo, eram rasfatata. rasfatul pocnea pe mine. la fel si unele dintre hainele mai vechi. nu am dat vina pe sarcina, dimpotriva, tanjeam dupa acea perioada. dar incepusem sa ma ingrijorez pentru ca ma tot necajeau dureri diverse. nu suficient cat sa fac pasul diferentiator. in 2010, in februarie, a venit socul. mama avea o boala rara a inimii. daca nu ar fi fost o persoana activa si nu ar fi avut toata viata un regim alimentar controlat, poate ca primul atac ar fi fost si ultimul. nu intelegeam de ce i se intampla asta, am fost revoltata, trista, speriata, prea multele emotii au facut potirul sa crape. nu la gasirea iubirii adevarate, ca in basm (ea ma gasise cu multi ani inainte), ci la intalnirea cu boala. daca aveam sa primesc si eu intr-o zi o astfel de veste? daca o boala rara de inima ma pandea dupa vreun colt de strada? am inteles atunci cat de legate sunt, sub potir, felul in care arati (nu neaparat frumusetea) si felul in care te simti si sanatatea. mi-am gasit o antrenoare, am inceput sa fac aerobic si pilates, de doua ori pe saptamana, cu o fizioterapeuta care tinea ore, in acelasi timp, pentru gravide, femei cu probleme de coloana si alte afectiuni. apoi, m-am inscris la o sala la tae-bo, aerobic, iar antrenoarea ne mai scotea la alergat din cand in cand. in total, cam 6 ore pe saptamana erau pt activitati sportive. apoi am adaugat sedinte de modelare corporala si tratamente de intretinere, plus o dieta, la un centru de infrumusetare, cellulem block. dupa 6 luni, scapasem de 6 kg. mi-am cumparat cantar, la centru imi faceam frecvent evaluarile si pana la sfarsitul lui 2010, inlocuisem dieta cu un meniu aproape normal (dar fara cartofi, zahar, bauturi carbogazoase sau branzeturi grase). am continuat. am schimbat sala, acum merg la un club de fitness de doua ori pe saptamana unde alerg, fac diverse exercitii cu gretutati, un pic de pilates, inot, sauna... nu tin diete, nu iau medicamente sau suplimente de slabit, nu fac excese, nu tin cu orice pret sa slabesc. vreau sa ma simt bine in propria piele si  incerc sa uit de potir si de prostia ca apectul fizic te impiedica sa arati cine esti cu adevarat. prejudecatile, lenea si scuzele ieftine (nu am timp, nu am bani, nu am chef, nu are rost, asa se intampla cu varsta, e normal, am avut o sarcina si sunt mama) m-au impiedicat mult timp sa vad cine sunt eu de fapt si sa ma port corect cu trupul meu. acum, privind la februarie 2010, imi dau seama ca boala mamei a fost o lectie pentru mine. invatatura ei ar trebui sa o transmit cumva lui teo, caci lumea in care traieste ea nu mai stie de mult cine e hatikazuki si nici nu ar tolera-o. i-ar oferi, cel mult, un post pe facebook si un retweet.
2006, app 56 kg
2007, app 64 kg
2009, app 58 kg
2008, app 60 kg
2010 - 55 kg
2010, 53 kg
2011, 50 kg
2012, 49 kg

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cum a schimbat "pash-pash-ul" de Pufi viata noastra

for fun

drumurile noastre, poate