paduri cutreieram

am fost cu dusteristii pe valea sadului, la a patra reuniune a proprietarilor de duster. nu voi vorbi despre masini. voi scrie despre padurile noastre. inainte de a ajunge la destinatie, asociam, inca, sadul cu o imagine din abecedar (litera d - un baiat care ducea un ied in brate si trecea podul peste raul sadu). plimbarea din w-e asta mi-a revelat inca o data ce nechibzuiti suntem. sute de copaci taiati si lasati la marginea drumului, in timp ce pamantul o ia la vale de pe versantii unde, in loc de copaci, acum rasar doar cioturi. pe malul apei, in zonele unde se afla cabane, deseuri domestice, resturi de materiale de constructie, pet-uri se itesc de prin noroaie sau decoreaza petice de zapada aproape topita. intr-un astfel de tablou, singurul element care e 100% nealterat de interventia umana este susurul apei.
nu suntem saraci, clar. nu putem fi saraci cu atatea resurse pentru care nu am facut nimic altceva decat sa ne tinem locului. suntem doar prost educati. altfel nu ne-am permite sa ignoram cu atata seninatate gesturile care ne diminueaza resursele vitale, care ne mai scurteaza un pic viitorul.
pun aici o foto pentru posteritate. cine stie cum vor mai arata locurile astea peste ani si ani.
Valea Sadului
foto: stelian gantoi

Comentarii

Mirandolina a spus…
cumplit, absolut cumplit.
Am fost ieri la Salatruc, langa Curtea de Arges. Asa ceva n-am vazut in viata mea, aveam lacrimi in ochi...
Un deal chelit complet de copaci, gata sa cada in capul oamenilor
6 aprilie 2013 la 00:19
D-soara T a spus…
stiu ca in zona argesului functioneaza un ong - plantam fapte bune- care a facut o impadurire pe la tigveni. acum cauta voluntari sa continue actiunea si isi doresc sa realizeze o harta a zonelor care necesita impaduriri. daca stiti persoane dornice de implicare, dati-mi mesaj pe email.
6 aprilie 2013 la 00:59
Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cum a schimbat "pash-pash-ul" de Pufi viata noastra

Imagine
In primul rand, trebuie sa explic de unde vine "pash-pash-ul". De la Teo. Asa i-a spus lui Pufi intr-o dimineata, enervata de insistenta cu care se tinea dupa ea peste tot prin casa, la prima ora a zilei, doar-doar l-o baga in seama cu un scarpinat intre urechi. Pufi a aparut in vietile noastre fix acum un an. L-am cautat ceva vreme si dupa ce am analizat, discutat, intrebat, Dana Niculescu ne-a gasit companionul potrivit pentru Teo. Dintre toate canisele din tara, noi l-am dibuit pe  spitzul nostru mic german in Paulesti, langa orasul meu natal, la canisa unor... francezi stabiliti in Romania! Stephanie ne-a facut instructajul cam o ora, Teo (care habar nu avea unde o ducem si de ce) l-a tinut pe Pufi in brate absorbita de conversatia mea in franceza cu stapanii (fosti). Habar nu aveam despre ce trebuie sa faci si sa dregi ca sa cresti un caine, dar plecati am fost cu el. Ne-am oprit la mall in Ploiesti si i-am cumparat cos, mancare, perie, jucarii (o gaina de cauciuc),
Citiți mai multe

Heeeehe

Nu am mai scris de secole, dar un glumetz m-a determinat sa reiau activitatea. Multumesc lui Catran Batran ca mi-a reamintit ca am un blog! Felicitari lui Catran Batran ca are timp sa citeasca bloguri pe care nici autorii nu le mai frecventeaza! In cinstea celor intamplate, declar ziua de 2 februarie ziua lui Catran Batran, belitorul ocazional si multi-personalizat de ... nustiucecanuconteaza! PS. Ziua lui Barbu Catran, nu Catran Batran. Pt cine nu stie despre ce personaj e vb, rog cititi comentariul de la postarea cu ... sau mai bine nu pierdeti timpul, aveti lucruri mai impt de facut.
Citiți mai multe

drumurile noastre, poate

Imagine
Azi am mers in Gara de Nord pentru prima data in ultimii ... 8 ani. M-am simtit ciudat pentru ca nu mergeam in calitate de calator, nici de gazda asteptandu-si oaspetii, nici de jurnalist in cautarea unui subiect. Am mers ca sa ii arat lui Teo trenurile. George a urcat-o intr-un rapid de Galati si eu i-am explicat cum devine treaba cu clasele, cum e cu destinatia, cu personalul-rapidul-intercity-ul. Apoi, am povestit despre transporturi in general. Asa am ajuns sa cumparam o revista despre cel mai vechi mijloc de transport - cel cu tractiune animala. Doua sentimente stranii m-au incercat azi. Unul a fost acela ca pentru mine si pentru familia mea trenul a devenit un obiect de muzeu si gara o experienta de descoperire, nu neaparat un loc de unde pleci sau unde vrei sa ajungi. Al doilea sentiment a fost acela al nostalgiei. Nu am regasit in Gara de Nord acel freamat angoasant al calatoriei spre ceva ce trebuia atins. Nici emotia plecarii in tabara, nici pe cea a revenirii acasa, nici fr
Citiți mai multe