povestea cu invatatura

Tiparnita diaconului Coresi,  Brasov, Prima  Scoala Romaneasca

in mod normal, daca as fi mers dupa vointa alor mei si stradaniile lor, acum, as fi fost instrumentist (violonista) intr-o filarmonica din ro sau, cel mult, profesoara de vioara. acest "mod normal" nu a existat decat ca potentialitate si a fost curmat de profesoara mea de romana din gimnaziu. ea a fost cea care m-a incurajat, dupa lectia cu poezia "dascalita" de o goga, sa ma duc la pedagogic si sa ajung "dascalita".
de ce mi-am adus aminte de acest moment? pentru ca zilele acestea s-au reactivat tot felul de marturisiri analitico-instrospective pe niste site-uri in care parinti, la randul lor cadre didactice, dar in mediul universitar, se plang de calitatea absolventilor carora ajung ei sa le predea, din simplul motiv ca pre-universitarul nu e capabil sa le livreze "produse" mai destepte...
in 1996, cand am intrat la facultate, am crezut ca legatura mea cu invatamantul a devenit trecut. viitorul mi-a aratat ca am judecat pripit. din 2011, colaborez cu fosta mea facultate unde tin un curs la master si, brusc, subiectul "educatie" a revenit in atentia mea. de parca m-as fi indepartat vreodata de el! de fapt, am fost invatacel pana prin 2002, apoi am devenit "educator" (ca mama), iar in familia mea tot timpul s-a vorbit serios despre educatie pentru ca am rude care sunt invatatori, profesori.
educatia si invatamantul merg mana in mana, dar nu sunt una si acelasi lucru. de aceea nu amestec problemele mele de parinte cu provocarile de subiect al invatamantului (elev, student, educator) si nici cu calitatea de contribuabil. invatamantul e un sistem, tine de stat si de politicile acestuia, educatia este un proces  care contribuie la devenirea noastra ca indivizi. ceea ce invatamantul nu acopera prin programe, politici, curricule si personal calificat poate fi completat prin actiuni de educatie si auto-educatie. problema este ca noi, ca natiune, niciodata nu am fost cu adevarat preocupati de educatie si, in lipsa unei experiente istorice educative corecte, cand ne-am trezit "institutionalizati", am inceput sa ne imaginam ca institutia, scoala, e raspunsul la toate provocarile cresterii, implinirii noastre profesionale si sociale. asta facem de pe vremea scolii popilor, din sec al XVII-lea, pana in zilele noastre, ale facultatilor producatoare de diplome.
avem, probabil, un invatamant defazat si scapat de sub controlul unei viziuni unitare, coerente. dar cum este societatea noastra? ii putem cere, oare, unui sistem sa fie mai bun decat societatea care il produce si il alimenteaza? in schimb, cei mai multi dintre noi avem acum enorm de multe ocazii pentru a ne educa. pe noi, adultii, si pe copiii nostri, compensand neputinta sistemului.
daca sistemul e prost, ce facem noi, cei prinsi in sistem, pentru a-l imbunatati? stam pe tusa si chibitam...
cineva dadea un exemplu despre cantitatea de carti si caiete pe care un copil dintr-un oras mare tb sa o care zilnic in ghiozdan la scoala. concluzia: sistemul e de vina pentru toate bolile de coloana ale copiilor nostri si, pe de-asupra, e corupt si ineficient pentru ca produce tembeli pe care parintii ii indoapa, totusi, cu sute de ore de meditatie si cu zeci de participari la concursuri contra-cost. pai, cine e tembelul? un copil nu va gasi prea usor solutii pentru a scapa de kg din ghiozdan, dar un adult ar trebui sa fie capabil sa gaseasca o solutie.   pentru asta trebuie un pic de buna-vointa si deschidere. sistemele nu sunt perfecte, dar sunt perfectibile. pentru ca au fost create tot de noi, oamenii, dupa chipul si asemanarea noastra. iar daca felul in care ele arata  nu ne mai convine, atunci recomand sa ne gandim in primul rand la ce ne-a schimbat pe noi de nu ne mai place ceea ce vedem. mai apoi, sa luam masuri si sa instituim exemplul personal.
prima masura pe care am luat-o a fost sa ma intorc catre sistem, incercand sa aduc pe langa experienta mea si un pic de educatie. a doua masura a fost aceea de a-i privi cu incredere pe tinerii din fata mea, ca pe niste viitori colegi, nu ca pe niste... ar fi deja prea mult sa scriu a treia oara acel cuvant aici. a treia masura a fost aceea de a face lucrurile un pic altfel decat in sistem, dar tinand cont de tot ce a produs el mai bun pana acum: modele (profesorii nostri buni). de dragul acestor modele (filofteia vasile, elena popescu, nicolae matei, elena istrate, elena rosu, constanta sima, veronica soare, georgeta lungu, lucia gruiescu, cornelia dima, nicolae iarca, filofteia serban, valentina domnisoru, mihai coman, cristina coman, ferencz vasas) si in amintirea bunei invataturi date de ei nu pot fi de acord cu celebra zicere despre out-put-urile sistemului romanesc de invatamant.