Tenis pe camp
Freamatul general provocat azi de finala de la Roland Garros mi-a adus aminte de niste obiceiuri de consum media din prin anii 90. A fost o vreme cand ai mei plimbau la iesirile la iarba verde, la Fantana cu ciresi (Campina), Paulesti sau la Snagov, un televizor mic, alb-negru, Olt, cu antena. Dupa-amiaza, obositi de atata alergat si terminati de caldura, noi, copiii, ne ghemuiam in Dacia berlina gri a alor mei, pe al carei parbriz mama trantea o patura, si ne uitam la meciurile lui Cosac cu numai-stiu-bine-cine. Din cand in cand, ieseam ca muiezinii la ore de rugaciune si trambitam catre adulti scorul sau status quo-ul de pe teren. Nici puricii de pe ecran nu ne opreau din comentarii, nu ne diminuau emotiile, cu atat mai putin sa ne fi oprit din urmarirea meciului. Cred ca pe atunci am invatat, de la baietelul unor prieteni de familie, cum e cu scorul la tenis. Dar asta nu m-a facut niciodata sa ma apropii de acest sport. Mi-a sporit, doar, admiratia pentru cei care il practicau, fie