Postări

Se afișează postări din 2015

Autobiografie cu ricoșeu

Imagine
Avea 8-9 ani când a rămas orfană de tată. Maica mare nu a mai lăsat-o la școală. Nu avea cine să meargă cu vaca la păscut, așa că a făcut doar trei clase. Apoi, la 15 ani, s-a trezit măritată cu un înstărit din sat. Nu a durat mult căsnicia, unchi-su a luat-o înapoi acasă și i-a dus-o mă-sii plocon la ușă. Dar revenirea în căminul părintesc a fost scurtă. Maica mare o voia măritată cu orice chip. Și a dat-o după un tâmplar harnic și taciturn care a dus-o la Ploiești, unde avea el serviciu. Au luat-o, ca toți țăranii strămutați de comuniști la oraș, în anii '50, de la o lingură și o farfurie. A făcut doi băieți și o fată. Unul dintre băieți a murit la câteva zile. Celălalt a devenit tatăl meu. Anii au trecut. Mai întâi au venit nepoatele, apoi nepoții. Mamaluteo si mamaie (1977) A rămas văduvă, și-a îngropat mama, apoi fiul, iar acum o săptămână era să dea și ea ochii cu Bunuțul. Dar el nu a vrut, încă, să o ducă la fi-su. Și îi mulțumesc Bunului că a mai lăsat-o cu noi. Să îi

Cum a schimbat "pash-pash-ul" de Pufi viata noastra

Imagine
In primul rand, trebuie sa explic de unde vine "pash-pash-ul". De la Teo. Asa i-a spus lui Pufi intr-o dimineata, enervata de insistenta cu care se tinea dupa ea peste tot prin casa, la prima ora a zilei, doar-doar l-o baga in seama cu un scarpinat intre urechi. Pufi a aparut in vietile noastre fix acum un an. L-am cautat ceva vreme si dupa ce am analizat, discutat, intrebat, Dana Niculescu ne-a gasit companionul potrivit pentru Teo. Dintre toate canisele din tara, noi l-am dibuit pe  spitzul nostru mic german in Paulesti, langa orasul meu natal, la canisa unor... francezi stabiliti in Romania! Stephanie ne-a facut instructajul cam o ora, Teo (care habar nu avea unde o ducem si de ce) l-a tinut pe Pufi in brate absorbita de conversatia mea in franceza cu stapanii (fosti). Habar nu aveam despre ce trebuie sa faci si sa dregi ca sa cresti un caine, dar plecati am fost cu el. Ne-am oprit la mall in Ploiesti si i-am cumparat cos, mancare, perie, jucarii (o gaina de cauciuc),

Noe cu potopul lui de declaratii

Cand nu stii din ce parte bate vantul, cea mai buna cale de a te acoperi este sa-ti pui pe constiinta o hartie. De cele mai multe ori, hartia asta arata ca o declaratie pe proprie raspundere sau ca o cerere. Cand eram in scoala, mai ales la liceu si la facultate, uram anticamera pentru depunerea unei cereri, oricare ar fi fost subiectul acesteia. Ideea de a depune o cerere imi provoca aceleasi insomnii ca un drum lung cu trenul, pe mana "nasului". De cand m-am intos la scoli, dar ca parinte, am invatat sa fac exercitiul declaratiei pe proprie raspundere. Progresul consta in faptul ca nu mai e nevoie sa bat la usi dincolo de care se afla cerberi-secretare. Cea mai noua hartie de acest gen este cea pentru optionalul de religie. Va trebui, cumva, sa o aduc pe lume, sa o invat ce are de facut, sa o var sub pix si sa o indrum spre sfintele bibliorafturi. M-am tot gandit ce e cu toata tevatura asta cu religia. Nu m-am hotarat care e calea buna, asa ca am transferat responsabilita

la sfarsit de zi

Imagine
problemele oamenilor mici sunt, in aparenta, simple. vor sa creasca si, uneori, un pic mai repede, daca se poate. problemele oamenilor mari sunt pierdere de timp. intrebarea este: daca nu mai cresti, la ce bun atata bataie de cap? salbatici sau nu, oamenii sunt fascinanti si de iubit. pacat ca numai foarte putini dintre ei merita cu adevarat efortul de a-i intelege. iubirea e neconditionata, in vreme ce intelegerea te imbogateste. dar daca nu simti nevoia de a fi mai bogat, la ce foloseste efortul de intelegere? de fapt, despre asta este vorba: copiii nu iti cer mult timp ca sa ii intelegi. adultii iti mananca mult timp, fara sa iti ceara, de fapt, nimic. nu e "desertaciunea desertaciunilor", ci doar o analiza de eficienta. evident, iubirea si eficienta nu prea merg mana in mana, exceptie facand iubirea de sine.

Cartile copilariei, benzina imaginatiei

Prima carte a Teodorei a fost una cu printese Disney. Normal, orice tata se viseaza rege in marele lui regat de 70 mp. A doua carte a fost una cu un iepuras. Miffy a patruns in vietile noastre gratie unui curier si a ramas in prime-time pentru vreo trei ani. In acest rastimp, am descoperit-o pe Nemi si au aparut in biblioteca Teodorei un brontozaur, apoi Zina Benzina. Pentru cei care nu au copii (inca), Zina nu este nici personaj de basm, nici denumire de combustibil sau marca de masina. E o catelusa. Ea a pus stapanire pe momentele noastre de tandrete de dinainte de nani. Uneori, ma apropiam de ea cu teama ca, intr-o buna zi, Zina va face saltul din paginile cartii si din ilustratii in zona dezirabilului infaptuibil. Pe Zina am iubit-o si eu si Teo asa de tare incat, de la un moment incolo, am trecut din lumea imaginatiei in cea a anticipatiei si am inceput sa vorbim despre animalele de casa. Vreo doi ani am tot povestit si am tot ocolit dureroasa tema "caine de companie".