drumurile noastre, poate

Azi am mers in Gara de Nord pentru prima data in ultimii ... 8 ani. M-am simtit ciudat pentru ca nu mergeam in calitate de calator, nici de gazda asteptandu-si oaspetii, nici de jurnalist in cautarea unui subiect. Am mers ca sa ii arat lui Teo trenurile. George a urcat-o intr-un rapid de Galati si eu i-am explicat cum devine treaba cu clasele, cum e cu destinatia, cu personalul-rapidul-intercity-ul. Apoi, am povestit despre transporturi in general. Asa am ajuns sa cumparam o revista despre cel mai vechi mijloc de transport - cel cu tractiune animala.
Doua sentimente stranii m-au incercat azi. Unul a fost acela ca pentru mine si pentru familia mea trenul a devenit un obiect de muzeu si gara o experienta de descoperire, nu neaparat un loc de unde pleci sau unde vrei sa ajungi. Al doilea sentiment a fost acela al nostalgiei. Nu am regasit in Gara de Nord acel freamat angoasant al calatoriei spre ceva ce trebuia atins. Nici emotia plecarii in tabara, nici pe cea a revenirii acasa, nici frica ratarii urcatului in vagon, nici mirosul cusetei sau al fumului de tigara de pe hol, nici placerea cunoasterii unor straini. Nici macar provocarea lecturii in cheie dubla a unei carti ca "Viata pe un peron".
I-am promis, totusi, lui Teo ca la un moment dat vom merge cu trenul la bunici sau la munte. Mi-am dat seama ca o astfel de experienta nu trebuie sa lipseasca din viata ei. Din viata nimanui. Caci, ce ar fi vietile fara trenuri, gari, peroane?  Ce ar fi un roman fara I.L.Caragiale si cum ar putea el sa inteleaga "Bubico", "Dl Goe" sau "Tren de placere" daca nu a urcat niciodata intr-un tren?



Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cum a schimbat "pash-pash-ul" de Pufi viata noastra

Imagine
In primul rand, trebuie sa explic de unde vine "pash-pash-ul". De la Teo. Asa i-a spus lui Pufi intr-o dimineata, enervata de insistenta cu care se tinea dupa ea peste tot prin casa, la prima ora a zilei, doar-doar l-o baga in seama cu un scarpinat intre urechi. Pufi a aparut in vietile noastre fix acum un an. L-am cautat ceva vreme si dupa ce am analizat, discutat, intrebat, Dana Niculescu ne-a gasit companionul potrivit pentru Teo. Dintre toate canisele din tara, noi l-am dibuit pe  spitzul nostru mic german in Paulesti, langa orasul meu natal, la canisa unor... francezi stabiliti in Romania! Stephanie ne-a facut instructajul cam o ora, Teo (care habar nu avea unde o ducem si de ce) l-a tinut pe Pufi in brate absorbita de conversatia mea in franceza cu stapanii (fosti). Habar nu aveam despre ce trebuie sa faci si sa dregi ca sa cresti un caine, dar plecati am fost cu el. Ne-am oprit la mall in Ploiesti si i-am cumparat cos, mancare, perie, jucarii (o gaina de cauciuc),
Citiți mai multe

hatikazuki

Imagine
este un personaj interpretat de ilinca tomoroveanu, pe un vinil din copilaria mea, care se numea "basme japoneze", iar unul din ele era "fata cu potirul pe cap". am crescut intr-o lume in care am auzit de prea multe ori ca frumusetea adevarata e cea interioara si ca felul in care arati te poate impiedica sa fii omul care esti cu adevarat. acest basm sublinia pana la caricatura, aproape, ideea. nu era o poveste rea, dimpotriva. dar anumite principii de viata fac mai mult rau decat bine atunci cand se transforma in dogma. este ceea ce se intampla in comunism cand venea vorba de femeie, feminitate, sexualitate, iubire. crescand astfel, nici nu e de mirare ca multa vreme nu am pus mare pret pe felul in care arat, ma imbrac, imi tratez propriul corp. totul era sa fiu frumoasa pe dinauntru, desteapta, cunoscatoare. sport am facut doar pentru ca figura in orar. la facultate, a disparut complet ca preocupare, iar dupa, as fi zis ca nu am atarnat de un spalier in viata mea.
Citiți mai multe