Postări

Se afișează postări din august 31, 2014

Sonet CLXXXIII, Vasile Voiculescu

Mereu cerşim Vieţii ani mulţi, aşa-n neştire, Ne răzvrătim, ne plângem de piericiunea noastră, Şi încă nu-nţelegem că fără de Iubire Se veștejeşte Timpul în noi ca floarea-n glastră; Rupt din eternitate, el vrea tărâm asemeni Din care-altoiul şubred să-şi tragă seva nouă; Noi îl primim cu gheaţă şi-l răsădim în cremeni, Când Dragostea-i unica vecie dată nouă. Ci-n van acum te mânii pe mine şi m-arunci, Minunile iubirii n-au stavile pe lume; Ca Lazăr la auzul duioaselor porunci, Oricând şi orideunde mă vei striga pe nume, Chiar de-aş zăcea în groapă cu lespedea pe mine, Tot m-aş scula din moarte ca să alerg la tine. Chiar de-aș zăcea în groapă, cu lespedea pe mine, Tot m-aș scula din moarte ca să alerg la tine.