urasc vaccinurile
Din cel putin 3 motive urasc vaccinurile: 1. sunt al naibii de scumpe (am ales sa le facem pe alea cu bani, de frica reactiilor secundare urate); 2. imi strica programul (si implicit buna intelegere cu Teo); 3. nelinistesc copilul. In mod straniu, Teo are reactii neplacute a doua zi dupa vaccin, cand, probabil, socul a trecut si "substanta" isi joaca rolul. In orice caz, copilul meu e de nerecunoscut de cateva zile si sunt aproape sigura ca si vaccinul e de vina. Poate m-am obisnuit eu cu un fel mai bland si oarecum cuminte de a fi al lui Teo.
Vizita la doctor mi-a adus aminte de viata de scolar si de micile ambitii ale acelei varste. Doctorita mi-a spus ca Teo e un copil de "nota 10" si asta m-a facut sa ma impaunez la fel cum o facea vreun 10 cu remarcare la clasa din partea profesorilor. Undeva, in sinea mea, zace un tocilar neterminat care nu a reusit sa isi implineasca visul de a avea 10 pe linie. Sau de a-i depasi pe ailalti doi dinainte, in liceu:). Acum, vanitatea notei mari mi-a intretinut-o multi ani tata, care, de altfel, nu prea avea multe de-a face cu scoala mea si cu carnetul meu de note. Ma intreba din cand in cand a cata mai sunt in clasa si... cam atat. Doctorita, fara sa stie, a desteptat in mine acest orgoliu al elevului de 10. Ce pacat ca nu se fac vizitele la doctor intr-o sala de curs, sa asiste si altii la potcovirea mea cu titlul de "mama a unui copil de nota 10".
Cat despre copil, acum doarme linistit in canapeaua din sufragerie, alaturi de un mai nou prieten de joaca, o ratusca, primita de la bunicii de la Ploiesti.
Vizita la doctor mi-a adus aminte de viata de scolar si de micile ambitii ale acelei varste. Doctorita mi-a spus ca Teo e un copil de "nota 10" si asta m-a facut sa ma impaunez la fel cum o facea vreun 10 cu remarcare la clasa din partea profesorilor. Undeva, in sinea mea, zace un tocilar neterminat care nu a reusit sa isi implineasca visul de a avea 10 pe linie. Sau de a-i depasi pe ailalti doi dinainte, in liceu:). Acum, vanitatea notei mari mi-a intretinut-o multi ani tata, care, de altfel, nu prea avea multe de-a face cu scoala mea si cu carnetul meu de note. Ma intreba din cand in cand a cata mai sunt in clasa si... cam atat. Doctorita, fara sa stie, a desteptat in mine acest orgoliu al elevului de 10. Ce pacat ca nu se fac vizitele la doctor intr-o sala de curs, sa asiste si altii la potcovirea mea cu titlul de "mama a unui copil de nota 10".
Cat despre copil, acum doarme linistit in canapeaua din sufragerie, alaturi de un mai nou prieten de joaca, o ratusca, primita de la bunicii de la Ploiesti.
Comentarii
Acum, la aceasta varsta, inteleg ceea ce imi tot baga mama in cap atunci cand eram copil. Imi facea "morala" ca sa fiu un elev de nota 10, caci numai asa pot razbi in viata. Stia dumneaei ce stia. Desigur, datorita lenii mele proverbiale am fost un elev de nota 7, asta doar bazandu-ma pe ceea ce retineam si intelegeam din clasa.
Simt nevoia sa imi iau revansa cumva in fata vietii. De fapt, mai corect spus in fata lenii. Imi propun sa devin un tatic de nota 10. Aici nu voi avea nici o scuza: nu sunt copil, nu trebuie sa ma joc (desi... :o) ), nu trebuie sa ma culc devreme, nu trebuie sa fac nimic din ceea ce faceam cand eram copil.
Daca la batranete voi scrie iar pe un blog si ma voi plange ca nu am facut nimic de nota 10, atunci chiar ca nu voi mai avea scuze.